Uniunea Europeană a adoptat prima directivă privind sănătatea solului

Noua directivă Europeană pentru un viitor sustenabil

Pe 23 octombrie 2025, Parlamentul European a aprobat Legea UE privind monitorizarea solului, marcând astfel prima reglementare la nivel european care vizează protejarea și refacerea solurilor din Europa până în anul 2050.

Până acum, solurile au fost, în mare parte, o resursă invizibilă, pe care o folosim fără să o înțelegem pe deplin. Dar degradarea lor este tot mai vizibilă și afectează direct hrana, apa, biodiversitatea și echilibrul mediului. Noua directivă Europeană, obligă statele membre să monitorizeze solurile fizic, chimic și biologic și să raporteze periodic situația către Comisia Europeană.

Implementarea unor practici coerente de monitorizare și protecție a solului poate fi susținută de standardele internaționale ISO.

legea UE monitorizarea solului

De exemplu, familia de standarde ISO 14000 oferă un cadru de management de mediu care ajută atât autoritățile, cât și companiile să colecteze date fiabile, să evalueze impactul asupra mediului și să stabilească măsuri corective eficiente. Astfel, monitorizarea solului poate fi integrată într-un sistem recunoscut internațional, ușurând conformitatea cu noile cerințe europene.

Cuprins

    Solul nu e doar pământul pe care crește hrana. E o resursă vie, un ecosistem în miniatură. Acolo se produc procese chimice și biologice vitale, care ne influențează viața chiar dacă nu le vedem. E casă pentru milioane de organisme, filtrează apa și ajută la menținerea unui mediu echilibrat. Și totuși, solurile europene se confruntă cu provocări majore precum eroziunea, pierderea materiei organice, poluarea chimică care afectează capacitatea lor de a susține viața și agricultura.

    Contaminarea solului și riscurile pentru sănătate și mediu

    Date recente arată că peste 60% din solurile din UE nu sunt într-o stare bună. În plus, potrivit raportelor oficiale, solurile sănătoase stau la baza 95% din alimentele pe care le consumăm, găzduiesc peste 25% din biodiversitatea globală și reprezintă cel mai mare rezervor terestru de carbon al planetei.

    Este clar că degradarea solului nu e o problemă izolată și are implicații majore asupra securității alimentare, schimbărilor climatice, biodiversității și sănătății publice.

    Directiva UE stabilește un obiectiv clar, ca până în 2050 să avem soluri sănătoase, reziliente și productive. Pentru România, asta înseamnă că autoritățile și fermierii vor avea date reale despre starea solurilor și vor putea lua decizii fundamentate pe fapte, nu pe presupuneri. Este o oportunitate de a introduce practici mai sustenabile în agricultură și de a proteja mediul pe termen lung. În acest proces, certificarea ISO 14001 oferă un cadru clar pentru gestionarea responsabilă a resurselor și pentru monitorizarea impactului asupra mediului, inclusiv asupra solului.

    Cereți mai multe informații

    Solicitați acum detalii despre certificările ISO și aflați cum vă pot crește șansele de succes!

    Contaminarea solului și riscurile pentru sănătate și mediu

    Date recente arată că peste 60 % din solurile din UE nu sunt într-o stare bună. În plus, potrivit raportelor oficiale, solurile sănătoase stau la baza 95 % din alimentele pe care le consumăm, găzduiesc peste 25 % din biodiversitatea globală și reprezintă cel mai mare rezervor terestru de carbon al planetei.

    Este clar că degradarea solului nu e o problemă izolată și are implicații majore asupra securității alimentare, schimbărilor climatice, biodiversității și sănătății publice.

    Directiva UE stabilește un obiectiv clar, ca până în 2050 să avem soluri sănătoase, reziliente și productive. Pentru România, asta înseamnă că autoritățile și fermierii vor avea date reale despre starea solurilor și vor putea lua decizii fundamentate pe fapte, nu pe presupuneri. Este o oportunitate de a introduce practici mai sustenabile în agricultură și de a proteja mediul pe termen lung.

    Care sunt elementele cheie din noua lege ,,Soil Monitoring Law”

    Soil Monitoring Law, stabilește pentru prima dată un cadru legislativ unitar la nivelul UE pentru protejarea și restaurarea solurilor. Iată ce cuprinde în esență:

    • Obligația pentru toate statele membre de a monitoriza și evalua „sănătatea solului” pe întreg teritoriul, incluzând terenurile agricole, pădurile, zonele urbane etc.
    • Evaluarea se va face pe baza unui set comun de “descriptori” care includ parametri fizici, chimici și biologici, de exemplu compoziția chimică, conținutul de materie organică, biodiversitatea, structura solului etc.
    • Statele membre vor stabili praguri concrete care, dacă sunt depășite, vor declanșa măsuri de remediere sau protecție.
    • În termen de maximum cinci ani de la intrarea în vigoare, statele vor trebui să definească și să implementeze practici de gestionare durabilă a solului.
    • Legea prevede, de asemenea, reguli privind „land-take mitigation” adică reducerea impermeabilizării solului (pavaje, beton, asfalt) și prevenirea îndepărtării stratului fertil de sol în lucrări de construcții sau urbanizare.
    • Totodată, vor fi identificate și cartografiate public zone contaminate sau potențial contaminate, cu obligația de investigare și remediere acolo unde riscurile pentru mediu sau sănătatea umană sunt inacceptabile.

    De ce trebuie să privim solul ca pe o resursă strategică, nu indiferentă

    Directiva UE din 2025 transformă solul într-o resursă strategică și creează oportunități pentru România, autorități, fermieri și companii.

    Pentru autorități, înseamnă acces la date reale și comparabile despre starea solurilor, care mai apoi se pot transforma în decizii fundamentate în agricultură, urbanism, silvicultură și protecția mediului.

    Fermierii pot profita de aceste informații și de sprijin pentru a implementa practici durabile de gestionare a solului, asigurând o agricultură mai rezilientă și sustenabilă pe termen lung.

    Companiile care deja operează sub standarde de mediu, cum este ISO 14001, vor găsi acum cadrul legal și mai relevant. Sistemele de management de mediu facilitează monitorizarea impactului asupra mediului, raportarea datelor și gestionarea responsabilă a resurselor. În contextul noii directive, acestea devin instrumente esențiale pentru conformitate și pentru protejarea solului și a mediului înconjurător.

    Directiva UE din 2025 ne transmite că pentru un mediu sănătos și hrană sigură pentru generațiile viitoare, trebuie să începem de la sol. România are acum oportunitatea să integreze aceste reguli în practică, folosind standardele din familia ISO 14000 și bunele practici internaționale, pentru beneficii concrete pentru toate părțile implicate.

    Cereți mai multe informații

    Solicitați acum detalii despre certificările ISO și aflați cum vă pot crește șansele de succes!