Fă cunoștință cu echipa care certifică performanța!
Fiecare membru al echipei aduce un mix unic de know-how, experiență, inovație și angajament. Sunt oamenii din spatele emailurilor și telefoanelor. Colegii noștri dedicați, pe care probabil poate îi cunoști deja de ani de zile.
Profesioniștii Systema
Fă cunoștință cu echipa care te ajută să excelezi și care îți este mereu aproape.

Absolvent de Managementul Firmei din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, a lucrat în domeniul sistemelor de management, iar la Systema misiunea lui a fost să obțină acreditarea internațională pentru schemele de certificare ISO aflate în portofoliul companiei, proces finalizat în 2021. Acum, focusul este atingerea unui volum de 10.000 de certificări active, obiectiv care va consolida compania ca jucător de top 3 în piața certificărilor ISO din România.

E economist de profesie și se consideră mai degrabă un „om tehnic”. Are 18 ani de experiență în domeniul sistemelor de management, crede în abordarea prin proces și în succesul practic al teoriei PDCA. E energic, știe ce înseamnă să fii un lider și nu e de acord cu „las' că merge și așa”.

Absolventă de Economie Comerț Turism și Servicii în cadrul Universității Petru Maior Tg. Mureș, în prezent urmează un Executive Master of Business Administration la Tiffin University România. E ambițioasă și are o uriașă capacitate de a-și motiva echipa. Pe lângă experiența și abilitățile dobândite în peste 10 ani de vânzări, crede în comunicarea eficientă, inteligența emoțională și capacitatea de a înțelege nevoile ca soluții la construirea relațiilor solide.

De peste 10 ani în echipă, gestionează portofoliul de clienți existenți, ca Manager Supravegheri, cu un background în management și psihologie. E ambițioasă, îi place lucrul bine făcut, cu focus pe obiectiv. Crede cu tărie că succesul și performanța sunt atinse în echipe dedicate și implicate în ceea ce fac, dar și ca urmare a dezvoltării individuale.

Este absolventă a Universității Babeș-Bolyai, licențiată în Limbi Moderne Aplicate și deține un master în Management Hotelier. Cu peste 13 ani de experiență în certificări ISO, a dezvoltat o viziune bazată pe rigoare, precizie și atenție constantă la detalii, principii esențiale în fiecare proiect și fundamentale pentru obținerea unor rezultate conforme și durabile. Se implică activ în controlling, elaborarea procedurilor și realizarea auditurilor, având o abordare orientată spre conformitate reală și îmbunătățire continuă. Nu crede în soluții „aproximative”, considerând că lucrurile trebuie făcute corect, de la început.

Proactivă și comunicativă, cu abilități de management și gândire sistemică, a reușit să acumuleze o bogată experiență în vânzări și certificări ISO. A demonstrat de asemenea că știe că conducă echipe cu succes, dar asta n-o oprește din dorința de a evolua și de a învăța lucruri noi.

Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, studiază permanent noutățile din domeniu, pentru că vrea să fie mereu la curent cu cele mai recente tendințe și practici. Fire empatică, sociabilă, cu simțul umorului, a trecut de primul an în echipa Systema. În timpul liber îi place să citească, să facă sport și cât mai multe activități în aer liber.

Absolventa Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Universității “Petru Maior” Târgu Mureș, a continuat cu Facultatea de Drept, din cadrul aceleeași Universități. Are peste 15 ani experiență în domeniul financiar-contabil. Este într-un continuu proces de învățare și dezvoltare profesională. O persoană cu minte analitică, foarte atentă la detalii și sociabilă.
